Cresterea puilor de prepelita

   Indiferent de metoda de crestere, trebuie tinut cont de faptul ca in primele 4 saptamani de viata, puii de prepelita sunt considerati ca animale cu sange rece ( de amintit faptul ca pasarile au ca stramosi reptilele ), adica nu sunt in stare sa-si mentina singuri temperatura corporala, prin procese de ardere in organism, iar temperatura ambientala necesara este de 37 – 38 C, in prima saptamana, aceasta scazand cu 3 C, pe saptamana, pana cand in saptamana 5 sau 6 in functie de conditiile de crestere, vor trece la stadiul de animale cu sange cald, cand sunt capabili sa-si asigure temperatura corporala optima. Cel mai sigur mod de a asigura puilor conditii optime de temperatura, este impartirea spatiului in 2 zone distincte, una incalzita chiar peste necesitati si una neincalzita, harana si apa fiind situate in zona neincalzita ( desigur neincalzit nu inseamna rece, ci doar cu temperatura usor sub necesitati). Aceasta ofera puilor posibilitatea de a –si regla singuri temperatura corpului prin deplasari repetate din zona calda, in zona rece, pentru a se hranii si inapoi la caldura, cand temperatura corpului a scazut prea mult. Se observa astfel si un proces de calire, care nu apare in cazul unei temperaturi uniforme, in tot spatiul.

     Cresterea in baterii

  Cresterea in baterii a puilor prezinta avantajul unei densitati ridicate, pe unitatea de suprafata, datorita supraetajarii. Bateriile pot fi proiectate si realizate in functie de numarul dorit de pui gazduiti si de materialele disponibile.  Nu stiu sa existe in Romania o standardizare, in acest sens. Cele oferite de diversi producatori, sunt realizate dupa proiecte proprii si sunt in general scumpe.

  In general sant alcatuite din pereti din plasa cu ochiuri mici si podea din grilaj cu ochiuri de 0.5 – 0.7 Cm. O parte a acestor baterii este inchisa de jur imprejur si deasupra si prevazuta cu o sursa de caldura : bec simplu cu filament, bec cu infrarosu, rezistenta si doua parti neincalzita. In partea neincalzita sant situate jgheaburile de hrana si apa. Intre fiecare doua etaje este prevazuta o tavita pentru colectarea dejectiilor, care poate fi scoasa si curatata. Trebuie avut grija ca dejectiile de la un etaj superior, sa nu poata ajunge in hrana sau apa etajului inferior.

  Daca se doreste introducerea puilor in baterii, inca din prima zi de viata, podeaua se va acoperii cu o panza groasa, sau carton care nu aluneca. Grilajul neacoperit, va duce la ranirea degetelor si oaselor piciorului, care sunt foarte sensibile in primele zile de viata. De asemenea pe o suprafata alunecoasa, puii nu-si vor putea mentine picioarele apropiate, fapt care va conduce rapid la malformatii ireversibile, puii ajungand sa se tarasca pe burta. Tinand cont de necesitatile ridicate de temperatura si de sensibilitatea puilor proaspat iesiti din ou, nu recomand folosirea bateriilor, in primele 2 saptamani de viata.

       Cresterea la sol.

  Este o metoda des folosita de crescatori, datorita dotarilor minime necesare. Este necesar insa un asternut cu anumite proprietati. Acesta trebuie sa fie absorbant si sa izoleze termic puii fata de podea. O podea alunecoasa, cum ar fi ziare sau cartoane, este dezastruoasa pentru pui, din motive amintite anterior. Asternutul ideal este rumegusul de lemn. Si paiele sant bune, cu conditia sa fie maruntite si sa nu fie mucegaite. Asternutul trebuie schimbat atunci cand se umple de dejectii sau se umezeste, sau se poate asterne alt asternut curat peste cel vechi, cu conditia ca acesta sa nu fie prea ud, operatie care devine tot mai fregventa pe masura ce pasarile cresc.

 Folosirea unui tarc de imprejmuire, construit din carton , sau plasa, este utila in primele 2 saptamani de viata, pentru amentine micutii pui cat mai aproape de sursa de caldura, hrana si apa. Adesea pui se ratacesc atunci cand spatiul disponibil este prea mare, murind de frig  ghemuiti in colturile camerei.

 Necesitatile de temperatura, pana la acoperirea cu pene sunt mari : 37C in prima saptamana, scazand apoi cu 3C in fiecare saptamana care urmeaza. De obicei incalzirea se realizeaza sub o umbrela de tabla, prevazuta cu sursa de caldura : bec normal, cu infrarosu sau chiar cu gaz. Umbrela se plaseaza la o inaltime usor mai mare decat spinarea puilor, astfel incat acestia sa poata iesii si intra la caldura atunci cand simt nevoia. Sursele de apa si hrana, se situeaza inafara umbrelei,  puii fiind astfel nevoit sa migreze, intre zona calda si cea rece, ceea ce va produce un efect de calire.

 Observarea distributiei puilor sub aria incalzita si inafara ei, ne ofera indicii despre temperatura. Atfel, daca toti puii stau sub umbrela, temperatura este prea mica, daca majoritatea stau afara, temperatura este prea mare, iar daca acestia sunt raspanditi pe toata suprafata tarcului, temperatura este corecta.

 Hrana in primele zile de viata, se plaseaza in recipiente joase. O atentie deosebita trebuie acordata, adapatorilor cu apa, care trebuie sa fie prevazute cu protectii, astfel incat puii sa nu poata intra in ele, pericolul de inec fiind mare in primele 2 saptamani. De asemenea trebuie avuta in vedere igiena vaselor de apa si asigurarea de apa proaspata si curata.

     Cresterea in cutii.

  Cea mai simpla si sigura metoda, recomandata incepatorilor si in cazul unui numar redus de pui ( 50 – 100),  este cresterea lor in cutii de carton, prevazute cu un bec, care asigura atat  iluminatul, cat si caldura necesara. Podeaua cutiei, se acopera in prima saptamana cu o panza aspra (ex. canepa), care sa impiedice alunecarea puilor, cu efectele dezastruoase mentionate anterior. Temperatura se poate optimiza, prin folosirea unui bec de wataj mai mare sau mai mic, in functie de distributia puilor in jurul lui.  Daca becul este prea puternic, puii se vor indeparta de acesta, iar daca este prea slab, se vor ingramadii sub el, fenomen care trebuie evitat, deoarece puii prinsi sub gramada, vor fi striviti de cei de deasupra.

 In primele 2 – 3 zile, hrana se poate administra direct pe podea, apoi, in jgheaburi potrivite cu marimea lor. O atentie deosebita, se va acorda constructiei adapatorilor, in primele doua saptamani, cand pericolul de inec este ridicat.

  Pe masura ce puii cresc, nevoia de spatiu fiind tot mai mare ( nu uitati rata ridicata de crestere ), numarul cutiilor se va mari.

  Atentie la necesarul de aer proaspat, cutiile trebuie prevazute cu orificii, de ventilatie naturala, atat in partea de jos, cat si in partea superioara, asigurand astfel un tiraj natural al aerului. Bioxidul de carbon , care are prostul obicei de a sta in partea de jos a spatiului, va fi astfel evacuat.

  In functie de experienta si de imaginatia fiecarui crescator,  se pot construi cutii de dimensiuni mai mari, chiar din placaj sau OSB, cu crestere pe podeaua cutiei su cu plasa si spatiu pentru dejectii.